Mănăstirea Voroneț mai este numită adesea „Capela Sixtină a Estului”, reprezentând un foarte important obiectiv turistic al Bucovinei. Este situată în satul Voroneț, la doar 4 kilometri de Gura Humorului, și impresionează prin istorie și arhitectură.
Este o mănăstire de maici, ce poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință, și face parte din grupul Bisericilor pictate din nordul Moldovei, creat de UNESCO.
Mănăstirea Voroneț se află pe locul unde în trecut a existat o altă biserică din lemn. Importanța sa istorică este legată strâns de numele domnitorului Ștefan cel Mare care, de-a lungul timpului, a oferit mănăstirii mai multe moșii, printre care moșia Știlbicani, precum și mai multe cărți, veșminte și odoare bisericești. La fel au făcut și urmașii săi, Bogdan al III-lea, Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu.
Fiind sfințită încă din anul 1488, Mănăstirea Voroneț a devenit un nume important în credința ortodoxă datorită apariției monahului Daniil, care a trăit la mănăstire timp de 20 de ani, despre a cărei prezență se crede că a contribuit mult la obținerea unui nivel de viață duhovnicească foarte înalt.
Legenda spune, conform cronicarului Ion Neculce, că Mănăstirea Voroneț a fost construită la îndrumarea părintelui sihastru Daniil pentru Ștefan Cel Mare care, descumpănit în urma înfrângerii de la Războieni din 1476, a venit să i se spovedească. Părintele Daniil a fost cel care l-a sfătuit să renunțe să lupte și, dacă va birui în război, să construiască o mănăstire la Voroneț.
1785 a fost un an de grea încercare pentru Mănăstirea Voroneț, făcând parte din grupul celor 23 de mănăstiri ce au fost desființate de Imperiul Austriac, după ce au anexat partea nordică a Moldovei. Călugării au fost nevoiți să părăsească Mănăstirea, iar chiliile s-au transformat în ruine.
Statutul de monument istoric pe care biserica fostei mănăstiri Voroneț îl are a fost oferit în anul 1918 și îl are și acum.
După un repaus de 206 de ani, în anul 1991 Mănăstirea Voroneț și-a reînceput viața monarhală, devenind obște de călugărițe.
Mănăstirea de la Voroneț găzduiește, printre numeroasele atracții turistice, mormântul sihastrului Daniil, în pronaos.
Pictura din interiorul bisericii este, în cea mai mare măsură, aceeași de pe timpul lui Ștefan cel Mare, realizată în 1496. Picturi precum Cina cea de Taină, Spălarea picioarelor, Ciclul patimilor, Împărtășirea Apostolilor precum și un tablou votiv ce îl ilustrează pe domnitorul Ștefan cel Mare reprezintă atracțiile principală dintre picturi.
Mănăstirea Voroneț mai este renumită și pentru pictura sa exterioară care datează încă de pe timpul domniei lui Petru Rareș. Prezintă diferite figuri biblice iar coloritul viu al frescelor, din care se remarcă nuanțele de verde și albastru, reprezintă o caracteristică unică.
Arhitectura Mănăstirii Voroneț este reprezentativă pentru stilul moldovenesc. Prezintă caracteristici bizantine, dar și elemente ce fac parte din goticul târziu. Sunt totodată și o mulțime de caracteristici ale artei autohtone, iar toate aceste caracteristici reunite oferă o arhitectură unică și impresionantă.
Mănăstirea Voroneț mai este renumită și datorită nuanței de albastru folosite pentru pictarea frescelor exterioare, cunoscută și ca Albastru de Voroneț.
În sezonul turistic, anume perioada mai – septembrie, mănăstirea poate fi vizitată zilnic între orele 8:30 și 20:00, în timp ce în extrasezon (octombrie – aprilie) vizitele sunt disponibile în intervalul orar 9:00 – 17:00.
Tarifele pentru vizitare sunt de 5 lei pentru adulți, 2 lei pentru copii, elevi și studenți, iar taxa pentru fotografiere este de 10 lei.
Locație:
Strada Voroneț, Cartier Voroneț, Gura Humorului, Județ Suceava, 725301